Blog împotriva fobiilor

Adică aici nu prea ai ce să faci dacă ai fobie de vreo chestie. Oamenii cu fobii nu sunt liberi.

duminică, 10 ianuarie 2010

Fobia de cutremur

O altă cunoştinţă are fobie de cutremur.
E mai bătrân el aşa, născut prin 68.
A prins cutremurul din 77 şi încă unul, nu mai ştiu când.
Cică a rămas traumatizat de când era ciutan şi-alerga prin casă de nebun.
El cu fratele mai mare îi cafteau pe ăilalţi doi, mai mici, de n-aveau aer.
Când, la un moment dat, începe să le fugă pământul de sub picioare. S-au oprit din pumni, ăia mici din plâns, şi-a început să le cadă chestii în cap.
El, cel mai mare dintre toţi, urla ca disperatu' după mă-sa.
Săraca se trezise din somn şi îi căuta prin casă.
A, detaliu! Ca să nu audă femeia urletele ălora mici din cauza bătăii, s-au ascuns în pod. Cum să mai coboare acum? Casa, şi-aşa bătrânească şi ramolită, dansa hip-hop pe scara richter, deci fix pula soluţii!
Şi-a sărit din pod. Au sărit şi ceilalţi peste el şi-au alergat la mama.
Ăştia au început să-i pârască, mă-sa în ditamai zguduiala nu mai înţelegea nimic:
ce bătaie, ce pod, ce săritură, ce?!
A trecut furia şi maică-sa, trezindu-se din spaimă, le-a zis:
Ăsta a fost tac-tu' care te-a văzut de-acolo de unde e.
Să vezi ce bătaie o să-ţi iei când vine!
Şi-a luat. Urmele i se văd şi azi.
De-atunci are fobie de cutremure că nu-i ies bine.

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Fobia de şosete colorate

Am o prietenă cu ditamai fobia.
Nu suportă să vadă alte şosete în afară de cele albe.
Spune că nu sunt sincere. Şosetele, nu oamenii.
Adică nu îţi poţi da seama cât de jegoase sunt.
Asta aşa e, dar atunci nu umbla cu oameni jegoşi.
Odată a rămas fără şosete. Eram plecate într-o excursie.
N-a vrut să-şi spele şosetele ei albe, aşa că mi-a cerut mie.
I-am întins o pereche gri-petrol, lungi şi groase (era foarte frig unde eram).
Mâncărimi, urlete, păr smuls, "Cum poţi să porţi şosete care nu sunt albe?!" etc.
Am râs, am crezut că face mişto şi-am lăsat-o să se schimbe.
Ne-am întâlnit după o săptămână.
"Bună, ce faci?"/ "Vreau să văd ce şosete ai!"
"Uite..." (şi ridic stânjenită blugul de pe cracul stâng).
Erau deschise la culoare, subţiri şi scurte, dar nu albe).
"Nuuuuu, Dumnezeule?! De ce nu porţi şosete albe?!"

Nu ştiu ce să zic... .

vineri, 8 ianuarie 2010

Fobia de a nu avea fobii

Mama are foarte multe fobii.
De fructe de mare, mai ales de mirosurile preparării.
Deci, implicit, n-a halit şi nu va hali vreodată.
De tensiunea mare. Aia pe care ţi-o măsoară doctorul.
Din cauza asta îşi ia tensiunea de câteva ori pe zi.
De dezordine şi praf în casă. Din cauza asta primesc telefoane şi mesaje în care urlă, mă-njură, mă face varză, atunci când vine inopinat la mine. O să-i iau cheile într-o zi. Nu de alta dar din cauza ei rămân cel mai des fără baterie.
De şerpi, păianjeni, crocodili. Ba nu, de toate animalele care nu sunt domestice. Numai pe frate-miu, pe mine şi pe taică-miu ne suportă.
De restanţe. Din cauza asta plăteşte toate dările la stat dinainte ca factura să se emită.
De spaţii înguste şi închise. De-aia a spart pereţii din casă şi-a scos uşile.
De înălţime. Norocul ei că are doar 1,65 m.
De a fi bolnavă. Mereu are impresia că e răcită, sau că stă prost cu nervii. Până când îi pregătesc seringa cu ampicilină şi îi demonstrez că există oameni şi mai decăzuţi psihic.
Într-o singură frază aş putea spune că mama are fobie de a nu avea fobii.
Cu toate astea, mama e foarte curajoasă. Ca toate mamele, de altfel.

Fobia de uitat în oglindă

Cam toţi au blog. Fiecare cu tema lui.
Cam toţi au şi fobii. La fel, fiecare cu tema lui.
Eu urăsc fobiile. Nu e ca şi cum am fobie de fobii.
Doar îmi pare rău când aud că oamenii au fobie de ceva.
E ca şi cum nu sunt liberi.
Nimeni n-a făcut un blog împotriva fobiilor.
Sunt curioasă să citesc cele mai ciudate fobii.
Până acum, cea mai nasoală de care am auzit este a unui fost coleg.
Ăla avea fobie de uitatul în oglindă.
Pe bune! Tot liceul ştia de chestia asta.
Făceau mişto de ziua lui şi îi cumpărau penar cu oglindă, pix cu oglindă, bucăţi nefinisate de oglindă şi alte lucruri în care se putea privi.
Să-mi fut una! Vă daţi seama? Ăluia îi era teamă sau silă să se uite în oglindă!
Fobia de gândaci, şerpi, întuneric, spaţii închise le mai înţeleg, dar asta?
Să ai fobie să te uiţi la tine?! Mi-e milă de el.
A fost şi la psiholog. N-a vrut să ne spună ce i-a zis.